Suportul de instruire
Folosind AutoCAD R14, puteţi creşte productivitatea desenării în mai multe moduri. Din materialul prezentat în capitolele anterioare, aţi observat că R14 vă oferă posibilităţi de lucru mai uşor şi mai intuitiv. În plus faţă de produsul de bază, R14 mai oferă un suport de instruire online şi instrumente ajutătoare pentru utilizatorii mai mult sau mai puţin exersaţi. În acest capitol, veţi parcurge opţiunile disponibile.
Instrumente de instruire
Indiferent dacă sunteţi un utilizator care învaţă R14 sau dacă faceţi upgrade de la o versiune anterioară, aveţi la dispoziţie o varietate de instrumente de învăţare din care puteţi alege. Acestea include help online şi tutoriale, sau manuale ca acesta, un ghid de curs oficial Autodesk. Punctul de început pentru aceste instrumente de instruire este meniul Help, prezentat în figura următoare:
Fig 8- 1 Meniul AutoCAD Help
Asistenţa la instruire
Asistenţa AutoCAD-ului pentru instruire (ALA - AutoCAD Learning Assistance) este un nou instrument interactiv multimedia care oferă un mediu de instruire online, în care puteţi deprinde rapid abilităţile necesare creşterii productivităţii, pe parcursul etapei de învăţare.
Cu ajutorul ALA, puteţi stăpâni tehnicile de creare, editare şi menţinere a desenelor într-un mediu de producţie. ALA pune la dispoziţie mai mult de 50 de lecţii acoperind 160 de probleme, inclusiv cum să:
· Creaţi fişiere prototip
· Ajustaţi dimensionarea pentru desene cu mai multe scări
· Plasaţi tabele Microsoft Excel în fişiere desen cu ajutorul tehnicii OLE
· Folosiţi instrumente îmbunătăţite pentru scalarea, decuparea şi inserarea aerial view-urilor şi a altor obiecte raster în desene vectorizate AutoCAD.
· Crea toolbar-uri pentru a automatiza comenzile mai des folosite
· Linkaţi date desenate la pagini de Web folosind utilităţile Internet din interiorul AutoCAD-ului.
Fig 8- 2 Multimedia Learning Assistance
Majoritatea lecţiilor ALA pot fi trecute în revistă în mai puţin de cinci minute şi pun la dispoziţie o creştere imediată a productivităţii. Prin urmărirea tehnicii ALA de “priveşte şi încearcă”, veţi învăţa repede să adoptaţi şi să adaptaţi noile metode de desenare. Puteţi trece în revistă lecţiile într-o secvenţă de curs individual, sau puteţi selecta numai acele lecţii relevante pentru un anumit proiect la care lucraţi.
Utilizatorii mai vechi sau cei lipsiţi de experienţă, care au nevoie de mai multe informaţii despre anumite funcţii sau instrumente, pot utiliza legăturile directe pentru a le accesa online. De asemeni, interfaţa Fast Answers vă ajută în rezolvarea problemelor tehnice pe măsură ce lucraţi. De exemplu, proiectanţii care au probleme cu comanda PLOT sau cu stilurile de dimensionare, pot accesa imediat lecţia relevantă. Puteţi urmări comenzile şi topica lor de la lecţie la lecţie, comandă cu comandă.
Secţiunea Concepts vă pune la dispoziţie vederi generale animate ale conceptelor care vă vor ajuta să lucraţi mai eficient cu R14. Atunci când selectaţi butonul Concept, este afişată o listă alfabetică a termenilor. Dacă alegeţi un termen, va fi afişată informaţia corespunzătoare acestuia. Puteţi învăţa mai multe despre acesta, prin alegerea icon-ului Animation sau See Related, care vă permite vizualizarea unei liste de termeni în relaţie cu cel selectat.
Fig 8- 4
Secţiunea Fast Answer
ALA vă face legătura şi cu pagina de Web a firmei Autodesk, unde puteţi găsi informaţii mai amănunţite, suport telefonic şi asistenţă on-sight disponibilă pe reţeaua mondială de centre de instruire Autodesk.
Help şi documentaţie online
Help-ul online şi documentaţia, accesate din meniul Help, reprezintă versiunea actualizată şi îmbunătăţită a documentaţiei R13. Acest Online Help se prezintă în trei forme, rezumate după cum urmează:
AutoCAD Help Topics - Noua casetă de dialog AutoCAD Help conţine secţiunile Contents, Index şi Find, aşa cum se prezintă în figura următoare. Puteţi, de asemeni, accesa caseta de dialog AutoCAD Help şi de la linia de comandă. Dacă nu sunteţi sigur de sintaxa corectă pentru a o accesa de la linia de comandă, sau sunteţi în cadrul unei comenzi şi nu sunteţi sigur de pasul următor, apăsaţi tasta F1 pentru a deschide caseta de dialog AutoCAD Help.
What's New - Această opţiune din meniul Help vă pune la dispoziţie o listă interactivă cuprinzând noile caracteristici din AutoCAD R14. Atunci când selectaţi What's New din meniul Help, va fi afişat un ecran cu listarea noilor caracteristici. Plasând cursorul peste una dintre acestea, va fi afişat un text box conţinând o scurtă descriere a perfecţionării AutoCAD-ului în acest sens. Selectarea unei caracteristici va afişa pe ecran noile posibilităţi referitoare la aceasta. Dacă alegeţi una din aceste posibilităţi, va fi afişat un ecran animat, conţinând text box-uri care prezintă modul de lucru al acesteia.
Quick Tour - Meniul principal al acestei opţiuni de Help conţine două butoane: Introducing AutoCAD Release 14 şi Drawing with AutoCAD. Atunci când selectaţi un buton, va fi afişată o listă de prezentări funcţionale, precum Drawing a Room in a Floor Plan (Desenarea unei camere în planul unui etaj) sau Accesing Online Documentation (Accesarea online a documentaţiei). Selectarea unei asemenea prezentări duce la afişarea unui ecran animat conţinând text box-uri care vă prezintă rapid un exemplu de modul cum se aplică o anumită funcţie în R14.
Fig 8- 6 Caseta de dialog AutoCAD Help
Secţiunea Contents
Secţiunea Contents afişează numele disponibile în documentaţia online. Un exemplu pentru modul în care sunt legate împreună aceste documente este clar ilustrat în secţiunea How To din cuprinsul acestuia.
Pentru a afişa un tutorial pas-cu-pas, aşa cum se prezintă în figura următoare, selectaţi How To, apoi alegeţi Set Up a Drawing, apoi selectaţi Set the Plot Scale.
Fig 8- 7 Caseta de dialog How To din Help
Adăugat tutorialului, poate fi accesată secţiunea corespunzătoare din User's Guide, prin selectarea Show User's Guide, localizată în partea de sus a ecranului.
Secţiunea Index
Secţiunea Index a casetei de dialog AutoCAD Help afişează o listă alfabetică de cuvinte-cheie, analogă unui index pe care îl găsiţi la sfârşitul unui manual tipărit. Cu fiecare literă introdusă, lista se modifică pentru a reflecta problemele posibile a fi în relaţie cu ceea ce introduceţi de la tastatură. De exemplu, introducând litera F va afişa toate problemele posibile care încep cu această literă; introducând Fi, căutarea se restrânge la termenii care încep cu aceste două litere şi aşa mai departe. Dacă aţi introdus cuvântul complet, puteţi selecta din lista cuprinzând informaţii legate de acest cuvânt. De exemplu, dacă introduceţi line, faceţi dublu-click pe Line din listă pentru a deschide o a doua cutie de dialog care cuprinde o listă mai detaliată de referinţe la cuvântul selectat. Dacă faceţi din nou dublu-click pe una din aceste referinţe, accesaţi informaţiile referitoare la aceasta.
Secţiunea Find
Secţiunea Find din caseta de dialog AutoCAD Help crează o listă de cuvinte, bazată pe toate cuvintele-cheie din toate fişierele de help online. Puteţi rafina această listă folosind butonul Options din zona Find.
Opţiunea What's This
O nouă posibilitate de ajutor din R14 este opţiunea What's This. Acolo unde nu există ToolTip (etichetă cu numele comenzii), puteţi plasa cursorul peste un termen dintr-o casetă de dialog şi apăsaţi butonul din dreapta al mouse-ului. Va fi afişată opţiunea What's This, aşa cum se arată în figura următoare:
Fig 8- 8
Afişajul What’s This?
Apăsarea butonului din stânga al mouse-ului pe What's This va afişa un ecran help, ca cel din figura următoare:
Fig 8- 9 Exemplu de afişare a unui help What’ This?
Ghidurile tipărite
Odată cu AutoCAD R14, vi se livrează şi o cartelă de referinţă şi două manuale tipărite pentru a vă facilita instruirea.
Quick Reference Card, un instrument folositor pentru toţi utilizatorii de AutoCAD, este plasată la sfârşitul ghidului de utilizare. Această cartelă oferă o instruire rapidă privind toolbar-urile, metodele de selecţie a obiectului, comenzi prescurtate date de la tastatură şi metode de introducere a coordonatelor. Această cartelă nu este disponibilă online.
Ghidul de instalare conţine acelaşi material ca şi Installation Guide online, cu diferenţa că este tipărit.
Ghidul utilizatorului conţine acelaşi material ca şi User's Guide online, cu diferenţa că este tipărit.
Puteţi, de asemeni, comanda setul de volume tipărite Command Reference şi Customisation Guide prin comandarea unui AutoCAD Release 14 Documentation Pack la un dealer autorizat Autodesk.
Accesul direct la AutoCAD Web Page
Mulţi utilizatori de AutoCAD au beneficiat de un suport online şi de încărcarea ultimelor informaţii asupra produselor, driverelor şi versiunilor incrementale prin accesarea paginii de Web a firmei Autodesk. Localizată la adresa www.autodesk.com/autocad, pagina conţine ultimele informaţii furnizate de această firmă.
Opţiunile de accesare a Autodesk Web Page sunt:
Toolbar: Standard
Meniu: Help > Connect to Internet
La linia de comandă: BROWSER
Pagina de Web Autodesk este afişată ca în figura următoare:
Fig 8- 10
Pagina Web a firmei Autodesk
Rutinele bonus
Mai multe fişiere .lsp, exe şi arx sunt furnizate împreună cu AutoCAD R14. Multe fişiere LISP implementează comenzi utile şi oferă exemple de programare care demonstrează posibilităţile limbajului AutoLISP. Fişierele Bonus Routines Program sunt încărcate prin introducerea appload la linia de comandă sau prin selectarea opţiunii Load Applications din meniul Tools. Fişierele listate în tabelul 8-1 pot fi încărcate individual sau în grup. Pentru a încărca toate fişierele listate în acest tabel, selectaţi ac_bonus.lsp. După ce fişierele au fost încărcate, trebuie să introduceţi comanda corespondentă la linia de comandă pentru a accesa programul. Fişierele bonus sunt localizate în directorul c:\Acadr14\Bonus\cadtools.
Fig 8- 11 Caseta de dialog pentru încărcarea fişierelor
AutoLISP, ADS şi ARX
Următorul tabel listează fişierele Bonus Routine Program şi extensiile lor, modul de accesare de la linia de comandă şi descrierea comenzilor:
| Fişierul program | Comanda; Descrierea comenzii |
| “LMAN.lsp” | LMAN; Layer Manager |
| “EXTRIM.lsp” | EXTRIM; Trim de jur împrejur |
| “MSTRETCH.lsp” | MSTRETCH; Stretch multiplu |
| “EXCHPROP.lsp” | EXCHPROP; DDCHPROP extins |
| “CLIPIT.lsp” | CLIPIT; XCLIP extins |
| “CHTEXT.lsp” | CHT,CHGTEXT; modifică obiecte text |
| “MPEDIT.lsp” | MPEDIT; editarea poliliniilor multiple |
| “XLIST.lsp” | XLIST; listează obiecte XREF |
| “BNSLAYER.lsp” | LAYSIO; izolează layerele obiectelor selectate LAYFRZ; îngheaţă layerele obiectelor selectate LAYOFF; dezactivează layerele obiectelor selectate LAYLCK; blochează layerele obiectelor selectate LAYULK; deblochează layerele obiectelor selectate LAYON; activează layerele obiectelor selectate LAYTHAW; dezgheaţă layerele obiectelor selectate LAYCHG; schimbă layerul obiectelor selectate cu layerul unui obiect de destinaţie selectat |
| “TEXTTRIM.lsp” | TEXTTRIM; decupează zona din jurul unui text |
| “TEXTFIT.lsp” | TEXTFIT; încadrează textul între două puncte selectate |
| “BURST.lsp” | BURST; explodează atributele în texte simple |
| “GATTE.lsp” | GATTE; editarea globală a atributelor |
| “DDSEARCH.lsp” | SSDEARCH; caută şi înlocuieşte obiecte text |
| “REVCLOUD.lsp” | REVCLOUD; desenează silueta unui nor |
| “XPLODE.lsp” | XPLODE, XP; explodare extinsă |
| “XDATA:lsp” | XDATA; XDLIST; instrumente Xdata |
| “TXTEXP.lsp” | TXTEXP; explodare de text |
| “TREXBLK.lsp” | TREXBLK; Trim şi Extend pentru entităţi de tip bloc |
| “GETSEL.lsp” | GETSEL; preia un set de selecţie |
| “ARCTEXT.arx” | ARCTEXT, ATEXT; dispune un text pe un arc |
| “PACKNGO.arx” | PACK; livrare la Drawing Resource Manager |
| “BLOCKEDI.arx” | BLOCKEDIT; Block xyz and Rotator Editor |
| “PLCONVRT.arx” | CONVERTPLINES; converteşte vechile polilinii în polilinii optimizate |
| “WIPEOUT.arx” | WIPEOUT; ascunderea entităţilor |
| “ALIAS.exe” | ALIASEDIT; comandă AutoCAD echivalentă editorului |