duminică, 24 iulie 2011

Programare Java- 2

TIPURI DE VARIABILE

Dupa cum am vazut declaratia de variabila contine in afara numelui si tipul informatiei stocate . Acest tip poate fi :

- un tip de date de baza

- numele unei clase sau interfete

windows-7-java-64-bit-download

- un tablou

In continuare prezentam tipurile de date de baza ale limbajului . Exista opt tipuri de baza pentru stocarea intregilor , numerelor in virgula mobila , caracterelor si valorilor booleene . Aceste tipuri mai sunt cunoscute si ca tipuri primitive deoarece fac parte integranta din limajul Java si nu sunt obiecte , lucru care le face mai eficient de folosit . Aceste tipuri de date au aceeasi dimensiune si caracteristici indiferent de sistemul de operare si de platforma folosita - spre deosebire de alte tipuri de date din alte limbaje de programare .

Pentru stocare intregilor avem patru tipuri de date :

- byte - pe 8 biti - valori intre -128 si 127

- short - pe 16 biti - valori intre -32768 si 32767

- int - pe 32 biti - valori intre -2147483648 si 2147483647

- long - pe 64 biti - valori intre -9223372036854775808 si 9223372036854775807

Toate aceste tipuri sunt cu semn ceea ce inseamna ca pot stoca numere pozitive sau negative . Tipul folosit pentru o variabila depinde de domeniul de valori de care este nevoie .

Un alt tip de numar ce poate fi stocat este cel reprezentat in virgula mobila ; pentru acestea exista tipurile float si double . Numerele in virgula mobila sunt numerele care au o parte zecimala . Tipul float este suficient in majoritatea cazurilor , pastrand numere intre 1,4E-45 si 3,4E38 . Daca totusi este necesar se poate folosi tipul real double ce poate stoca numere intre 4,9E-324 si 1,7E308 .

Tipul char este folosit pentru caracterele individuale , cum ar fi litere , cifre , semne de punctuatie si alte simboluri .

Ultimul dintre cele opt tipuri de baza este boolean . Spre deosebire de alte limbaje valorile pentru variabilele de acest tip nu sunt 1 si 0 ci true si false .

Toate tipurile de variabile prezentate folosesc litere mici si asa trebuie folosite in cadrul programelor . Exista clase care au aceleasi nume cu acestea , dar incep cu litera mare - de exemplu Boolean sau Char . Aceste clase au alt rol in programarea Java astfel incat trebuie folosite diferit de tipurile de baza .